Hora este un vechi dans tradițional românesc, caracterizat de un ritm domol, în care participanții se prind de mână formând un cerc mare. George Coșbuc, în celebra sa operă Nunta Zamfirei, surprinde esența acestui dans:
Trei pași la stânga linișor
Și alți trei pași la dreapta lor;
Se prind de mâini și se desprind,
S-adună cerc și iar se-ntind,
Și bat pământul tropotind
În tact ușor.
Acest dans, pe lângă frumusețea sa artistică, are o încărcătură istorică profundă. În secolul al XIX-lea, perioada cunoscută drept „primăvara popoarelor” a influențat elita românească, determinând-o să construiască discursuri și simboluri naționale în jurul idealurilor de libertate și unitate. Hora a devenit un astfel de simbol, reprezentând unitatea spirituală a românilor de pretutindeni.
Originea cântecului „Hora Unirii”
Pe 9 iunie 1856, în Steaua Dunării, Vasile Alecsandri a publicat poezia Hora Unirii. Ulterior, aceste versuri au fost puse pe muzică de compozitorul Alexandru Flechtenmacher, transformându-se într-un adevărat imn al unității naționale.
Încă de la primele sale interpretări, cântecul a devenit un simbol al unirii românilor. Versurile sale mobilizatoare – „Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română / Să-nvârtim hora frăției / Pe pământul României!” – au fost fredonate de români la evenimentele care au marcat momente cheie ale istoriei naționale, cum ar fi Unirea Principatelor Române din 1859.
Hora Unirii în momente istorice
Timp de peste 160 de ani, românii au jucat Hora Unirii ca un simbol al egalității și unității naționale. Un exemplu emblematic este fotografia din 23 mai 1919, în care Regina Maria este surprinsă jucând acest dans alături de liderul politic Iuliu Maniu, la Oradea. În acest context, hora a devenit mai mult decât un simplu dans – un ritual ce subliniază valorile de solidaritate și coeziune națională.
Un simbol perpetuat
De-a lungul timpului, Hora Unirii a fost prezentă la toate marile momente ale istoriei României. A fost jucată pentru prima dată în public pe 24 ianuarie 1859, când românii din Moldova și Țra Românească au sărbătorit oficial Unirea Principatelor. De asemenea, Hora Unirii a prefigurat și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când Ardealul s-a alăturat Șărilor Române.
Concluzie
Astăzi, Hora Unirii continuă să fie un simbol viu al unității naționale. Dansată cu mândrie la evenimente oficiale sau în cadrul comunităților locale, hora reunește generații și inspiră solidaritate. Este mai mult decât un dans – este un testament al spiritului românesc, o punte care leagă trecutul de prezent și viitor.
